Îl inventasem pe iQ666 de câteva luni şi-l foloseam săptămânal pentru a-mi arunca-nspre lume opiniiile şi ideile prin intermediul dbrom. Jumătăţile de oră-n care deveneam iQ666 pentru câte-un text îmi prelungeau uneori prea mult serile, dar aproape că nu mai puteam fără ele. Temele articolelor îmi veneau atât din presă cât şi din viaţă şi încercam să mi le notez pe toate. Cele pe care nu apucam să le dezvolt în texte deveneau din ce în ce mai multe şi m-am gândit să-mi mai investesc o idee mai veche-n iQ666: un fel de jurnal online care să nu fie neapărat axat pe viaţa mea ci pe chestiile mai interesante gândite, făcute, văzute, citite sau auzite, pe care-aş prefera să nu le uit. Aşa că pe la începutul lui 2004 iQ666 s-a pomenit cu un site, www.iq666.tk, pe care avea, şi încă are, o pagină denumită furnal, unde s-a apucat să scrie aproape zilnic câte ceva. Cititorii erau majoritatea câştigaţi prin scris, doar doi dintre ei ştiind cine e creatorul lui iQ666. Mi-ar fi plăcut s-aud de la vreun cunoscut c-a descoperit pe net un text interesant semnat de iQ666, însă până acum nu s-a întâmplat. Cei care i-au scris lui iQ666 că-i citesc artcolele şi însemnările nu-l cunoşteau în viaţa reală. Pe lângă textele pentru dbrom în existenţa lui iQ666 au apărut însemnările zilnice din furnal, iar mai încolo articole pentru alte publicaţii şi site-uri, cum ar fi egophobia şi curat|murdar. Timpul de care iQ avea nevoie mi-l smulgea de obicei din seri şi nopţi. Rareori se transforma-ntr-un personaj diurn, doar când promisese un text şi-i cam expira termenul de predare. Dar iQ nu era blogger. Abia spre finalul primului an de când avea site am aflat că nu inventasem nimic, că pentru ce face iQ666 în furnal există noţiunea de [we]blog. I-am făcut un cont pe weblog.ro şi aproape doi ani textele din furnal au apărut şi pe iq666.weblog.ro, unde mai erau semnalate şi alte texte semnate iQ666 publicate prin diverse locuri. Personajul nu devenise un blogger în adevăratul sens al cuvântului, propriul site era baza sa online, iar blogul doar un mod de-a mai aduna cititori. Simţind nevoia unor schimbări, în octombrie 2006 am decis că iQ666 trebuie să fie mai activ. S-a pricopsit cu un blog nou unde-şi publica atât însemnările din furnal şi articolele apărute prin alte părţi, cât şi texte şi fotografii inedite. Ba, ca un blogger care se respectă, iQ666 s-a apucat şi de comentat prin blogurile altora. A ajuns să aibă zile cu peste 250 de cititori, dar pentru că n-am mai avut timp pentru el postările au devenit mai rare, uneori lipsind cu săptămânile, cititorii au plecat spre alte bloguri mai des actualizate, rămănând în câte-o zi doar 3-4. Read the rest of this entry ?