Archive for aprilie 2015

h1

furnal apriliQ – 31.04.15

30/04/2015

în peștera pontaq din munții victoreni au fost descoperite recent desene rupestre identice cu cele din peștera altamira și comunitatea științifică este dezbinată cu privire la semnificația lor, unii susținând c-ar putea fi vorba de un anumit stil de consacrare a peșterilor pentru ritualuri probabil religioase, iar alții că desenele au fost pur și simplu copiate, bazându-se pe faptul că datarea cu ce-paișpe plasează nou descoperitele desene ceva mai aproape de noi în timp decât omoloagele lor


[dacă-i furnal apriliQ, să fie până la capăt, ce dacă proastele de calendare omit sfânta zi de 31 a lui prier?]

h1

furnal apriliQ – 30.04.15

30/04/2015

anunțatul proces dintre urmașii lui eminescu și producătorii filmului despre curiosul caz al lui benjammin button a fost în cele din urmă evitat, cei din urmă akitând, deși conform unor experți în domeniu nu era cazul, o sumă nespecificată public drept drepturi de autor pentru a evita extinderea scandalului.. reamintim celor interesați că oficial filmul este inspirat de povestirea omonimă a lui f. scott fitzgerald, însă urmașii poetului nostru național au insistat că ideea de bază s-ar găsi în poezia eminesciană ce te legeni, publicată anterior

h1

furnal apriliQ – 29.04.15

29/04/2015

burkina faso a cerut oficial trupei voltaj să renunțe la intenția de a-și intitula noul album voltaj superior, motivând că acest nume aparține moștenirii culturale a poporului burkinez.. în sprijinul cererii a fost adus în discuție precedentul blocării de către grecia a recunoașterii macedoniei sub acest nume.. înaltul oficial burkino-fasolic a precizat că țara sa e în principiu bucuroasă de orice fel de promovare, însă recentele acuzații de plagiat aduse celor de la voltaj l-au obligat să ia atitudine.. deși plagiatul este o tradiție seculară pe acele coclauri, o asemenea copie ieftină ar putea jigni sentimentele conaționalilor săi.. mai mult, dovedind o profundă cunoaștere a realităților mioritice, africanul a propus pontaj superior ca denumire alternativă pentru noul album voltaj

h1

furnal apriliQ – 28.04.15

28/04/2015

pentru a face loc în calendar unor noi nume de adorat preafericirea sa întâistătătorul soborniceștii și apostoleștii beserici mioritice majoritare a ordonat trecerea în rezervă a unor sfinți mai veki care nu mai sunt în ton cu vremurile, demonstrând astfel și aplecarea spre modernitate a firmei pe care o conduce.. primii sacrificați, întrucând nu mai corespund practicilor actuale ale menționatei instituții, vor fi doctorii fără de arginți cosma și damian

h1

furnal apriliQ – 27.04.15

27/04/2015

mc donalds a refuzat să permită utilizarea de către un producător de utilaje agricole a numelui și logoului firmei pe o linie de tractoare destinată în special țărilor producătoare de cartofi, motivând că produsele lor nu au practic nici o legătură cu agricultura.. este prima confirmare oficială, kiar dacă oarecum indirectă, a ceea ce publicul consumator bănuia de mult

h1

furnal apriliQ – 26.04.15

26/04/2015

proiectata revizuire a dicționarului explicativ al limbii noastre a iscat deja controverse kiar și pe plan internațional.. conform unor surse foarte anonime, asociația germană a purității berii și limbii a înaintat academiei române un protest în legătură cu zvonita modificare a originii cuvântului ștremeleag, despre care niște redutabili lingviști au afirmat recent că ar proveni de fapt din nemțescul stremellachs.. în protest s-ar afirma că între cele două cuvinte nu există decât o ușoară asemănare cu totul întâmplătoare și că prin această modificare se încearcă de fapt destabilizarea relațiilor bilaterale între țările și popoarele noastre.. se așteaptă ca și președintele nostru să se implice în acest caz, prin intermediul rețelei sociale unde comunică frecvent cu alegătorii

h1

furnal apriliQ – 25.04.15

25/04/2015

primul tramvai pe care se poate plăti în înjurături a fost inaugurat în capitală însă până acum nimeni n-a apelat la modalitatea alternativă de akitare a călătoriei, călătorii preferând ca și până acum să-și ia bilete sau să meargă cu el la negru.. un efect secundar pozitiv al acestei măsuri a fost totuși remarcat: nimeni nu mai înjură în acest tramvai, iar din acest motiv mai multe primării au devenit brusc interesate de ea

h1

furnal apriliQ – 24.04.15

24/04/2015

unul dintre fondatorii iris a cerut formației să nu mai poarte acest nume care ar aparține patrimoniului său și al familiei sale, se pare că încă din cele mai veki timpuri.. în disperare de cauză trupa a lansat un concurs-sondaj pentru a-și găsi o nouă denumire, care să sune cât mai apropiat de cea consacrată pentru a nu fi nevoie de modificarea atâtor piese în care aceasta este folosită.. variantele cele mai la îndemână, ibis și isis, au fost din păcate deja utilizate de alte trupe, la fel și doris, police sau boris, fenix e prea aproape de numele altei grupări rock de pe la noi, iar la norris n-a îndrăznit nimeni să se gândească, din motive evidente.. momentan cea mai votată posibilă nouă denumire este penis, urmată la mare distanță de varzis și oldies

h1

furnal apriliQ – 23.04.15

23/04/2015

șoc în peisajul audiovizual românesc: rock fm a transmis pentru prima dată o piesă care nu are măcar cinșpe ani vekime! ascultătorii fideli au reacționat imediat cerând pedepsirea imediată a vinovatului și dublarea frecvenței în playlist a monștrilor sacri ai genului

h1

furnal apriliQ – 22.04.15

22/04/2015

în vederea încurajării creșterii populației guvernul va introduce într-un curând apropiat un impozit aplicat prezervativelor și anticoncepționalelor.. pentru implementarea sa cât mai rapidă noul bir a fost inclus în paketul taxelor pe vicii alături de cele pentru tutun și alcoolice