Archive for the ‘Uncategorized’ Category

h1

furnal – 01.12.15

01/12/2015

n-am cum ști cum e să te fi născut într-o zi de sărbătoare, nici măcar una fără dată fixă.. pe de o parte ai liber de ziua ta, pe de alta aceasta e cam acoperită de sărbătoare, deci avantaje și dezavantaje, ca peste tot

[delusions of godhood – egocentric imperium / dreamscape]

h1

furnal – 30.11.15

30/11/2015

hard-drive’urile mele sunt mereu pline.. indiferent de ce aparat purtător de așa ceva am, se umple mult mai repede decât e cazul

[superchrist – burn again / holy shit]

h1

furnal – 29.11.15

29/11/2015

am impresia că 99% dintre oameni nu au habar că 99% din mai puțin de 100 de bucăți de ceva indivizibil nu prea poate fi exprimat

[chronocide – filling empty skulls with shit / meditations]

h1

furnal – 26.11.15

26/11/2015

mărturiseam acum aproape 2 ani că a trebuit să mă uit în dicționar ca să aflu cine dintre cel care dă și primitor e denumit șpăgar și-ntre timp am reușit să uit

[once human – pick your poison / the life i remember]

h1

furnal – 25.11.15

25/11/2015

concluzia zilei e că după ce generația mea și încă vreo câteva din jurul ei au avut parte de copilării lungi care au durat pe alocuri până la 19 ani, tendința mai nouă e ca acestea să se scurteze, ce-i drept nu kiar spre ce era acum un secol, dar oricum cei mai tineri decât mine devin sau cel puțin se cred maturi sau măcar încep să muncească la vârste mai fragede decât am făcut-o

[a tear beyond – the human zoo / maze of antipodes]

h1

furnal – 24.11.15

24/11/2015

mulți vorbesc numai de câte un bunic sau străbunic pe care l-ar fi moștenit în vreun fel, fără să realizeze probabil c-au avut ceva mai mulți de-ăștia

[chaos magic – dead memories / chaos magic]

h1

furnal – 23.11.15

23/11/2015

ceața apare când vrea ea, nu când ai tu kef, oricât de mult ai nevoie de ea pentru o fotografie artistică sau ca să scapi de-o ieșire din casă sau de-o deplasare de care n-ai poftă

[under moonlight sadness – anthems of misanthropy / after the cosmic gate]

h1

furnal – 19.09.13

19/09/2013

un cuvânt pe care l-aș împrumuta-n română e obsolete și l-aș pronunța așa cum se scrie, că mi se pare că sună foarte bine.. nu m-am decis încă ce sens să-i dau, dacă s-aibă legătură cu originalul sau nu

[my silent wake – oblivion / silver under midnight]

h1

furnal 1-5.7.06

11/07/2006

 

05.07.06
în noul număr al curat|murdar apar şi eu cu un text intitulat
cel mai mare dintre noi„.. fără să citesc presa sau să mă uit la tv ştirea despre campania privind alegerea celui mai mare român a ajuns kiar şi la mine.. să nu-i critic pe cei care n-au altceva de făcut decât să piardă vremea cu astfel de prostii?
[altaria – chosen one / the fallen empire]
04.07.06
unicul internet-cafe rămas în cartierul meu s-a înkis.. în vremurile bune erau cel puţin 5 astfel de lăcaşuri şi uneori mi-era greu să găsesc un calculator liber deşi treceam pe la toate.. acum, neavând calculator la părinţi, sunt nevoit să merg până-n centru pentru a intra pe internet.. acolo mai sunt deskise 2 din cele aproape 10 pe care le ştiam
[apocalyptica – repressed / amplified]
03.07.06
ce rău îi poţi face cuiva prelungindu-i roamingul la telefonul mobil? poate dacă locuieşte undeva lângă frontieră , dar în rest nu-mi dau seama, mai ales ca roamingul e gratuit, cel puţin la orange.ro.. totuşi dacă un personaj a rămas pe-afară fără roaming şi te roagă să suni la orange să i-l prelungeşti ţi se cere nu doar numărul lui de telefon ci şi codul cartelei.. pentru siguranţă.. deşi, ce rău i-ai putea face?
[trivium – drowned and torn asunder / ascendancy]
02.07.06
mulţi politicieni spun că-şi doresc unirea cu moldova, însă nu fac nimic concret în afară de-a vorbi şi dau vina mereu pe împrejurări şi context.. de ce nu i se propune oficial moldovei unirea, de vreme ce însuşi băsescu şi-o doreşte?
[z.o.b. – drumurile noastre/ parodisiac]
01.07.06
am văzut un arab jucând badminton cu femeia lui.. era cald, el era-n pantaloni lungi şi tricou, ea bine înfofolită şi doar cu ochii şi palmele la vedere.. o fi de apreciat personajul că-şi scoate femeia la sport sau de condamnat c-o ţine-n legea musulmană deşi pe-aici aceasta nu e deloc obligatorie
[fogland – morminti / znaman]
h1

furnal 21-25.06.06

26/06/2006
25.06.06
aproape de fiecare dată când [mă] arde ceva n-am timp de scris despre treaba respectivă, decât eventual o notiţă aici.. ultimele două articole pe care le-am scris au fost despre fotbal, ar trebui să-mi valorific şi idei din alte domenii
[grimus – addiction / ]
24.06.06
de câte ori nimeresc la o coadă şi după mine nu se mai aşează nimeni mă simt frustrat, mai ales dacă n-am nimic de citit la mine.. mi se pare foarte penibil să fiu ultimul la coadă
[lava – convertex / ]
23.06.06
oare ce-o să scrie-n memorii cei a căror operă conţine aproape doar romane autobiografice?
[direcţia 5 – altul mai bun / superstar]
22.06.06
azi am văzut că apropo.ro şi-a scos iar linkul către „azi ne doare” de pe prima pagină.. probabil că-n afară de mine nu le-a scris nimeni, iar textele mele nu le-au mai plăcut.. asta e, e treaba lor ce fac pe site-ul lor, dar măcar un mesaj puteau să-mi scrie, cum că textele mele nu se încadrează-n ce-şi doresc ei de la rubrica respectivă..

[oasis – whatever / definitely maybe]

21.06.06
în spatele blocului meu se face trotuarul.. la propriu, nu vă gândiţi la prostii
am un nou text despre fotbal pe curat|murdar:
campionat degeaba

[novembre – aquamarine / materia]